In zona Cheisoara exista o tiroliana destinata incepatorilor aflata la inaltime de 40 metri.
Accesul la tiroliana se face urcand o poteca de munte. Cheile vor fi traversate cu ajutorul tirolienei. La final proba continua cu o coborare in rapel pe un perete de stanca avand si o zona usor surplombata.
Descriere Cheile Rasnoavei/Cheisoara:
Pereti sudici si sudestici, Roca calcaroasa. Din varful Postavarului (1799 m) catre vest-sud-vest coboara o creasta din stînca alba, calcaroasa, a carei imagine este familiara localnicilor. Creasta sfarseste abrupt in Cheile Rasnoavei (Rasnovului) si apare pe cea mai noua harta turistica sub numele de Muchia Cheii.
Apele din sudul Muchiei si care au sapat cheile sunt drenate de Valea Cheii. In impresionantul perete din Cheile Rasnoavei - malul drept - s-au stabilit mai multe trasee alpine, dintre care cele mai cunoscute sunt Santinela Cheilor si Surplombele de Aur.
Accesul in Cheile Rasnoavei se face din Drumul National 73 A - Predeal-Rasnov - pe un drum carosabil care se ramifica din dreptul Cabanei Cheia spre est. De asemenea, de la Predeal - Hotel Trei Brazi se poate ajunge pe potecile marcate cu triunghi albastru si triunghi galben, iar de la halta Timisu de Sus pe triunghi rosu.